products sterile liofilizate
Omeprazol

Omeprazol 40 mg pulbere pentru soluţie perfuzabilă.

Omeprazolul, un amestec racemic de doi enantiomeri, scade secreţia gastrică acidă, printr-un mecanism de acţiune foarte ţintit. Este un inhibitor specific al pompei de protoni din celula parietală. Are acţiune rapidă şi oferă control prin inhibarea reversibilă a secreţiei gastrice acide în cazul administrării o dată pe zi. Omeprazolul este o bază slabă şi este concentrat şi convertit în forma activă în mediul foarte acid din canaliculii intracelulari din celulele parietale, unde inhibă enzima ATP-aza H+ K+ - pompa de protoni. Acest efect asupra etapei finale a procesului de formare a secreţiei gastrice acide depinde de doză şi oferă o inhibare foarte eficientă atât a secreţiei acide bazale cât şi a celei stimulate, indiferent de stimul.

Este indicat ca alternativă la tratamentul pe cale orală pentru următoarele indicaţii: 

Adulţi 

• Tratamentul ulcerelor duodenale 

• Prevenirea recăderii ulcerelor duodenale 

• Tratamentul ulcerelor gastrice 

• Prevenirea recăderii ulcerelor gastrice 

• În combinaţie cu antibiotice adecvate, pentru eradicarea Helicobacter pylori (H. pylori) în ulcerul peptic 

• Tratamentul ulcerelor gastrice şi duodenale asociate cu AINS 

• Prevenirea apariţiei ulcerelor gastrice şi duodenale asociate tratamentului cu AINS la pacienţii cu risc crescut 

• Tratamentul esofagitei de reflux 

• Tratamentul de lungă durată al pacienţilor cu esofagită de reflux vindecată 

• Tratamentul simptomatic al bolii de reflux gastro-esofagian 

• Tratamentul sindromului Zollinger-Ellison.

 




Cod: A02BC01
prima pagina   •   noutati   •   despre noi   •   Contact ENRORU